Traian Basescu s-a trezit dezamagit din visul cu PSD
0 comentarii
Dacă, în decembrie, coaliţia PSD-PDL era „un vis văzut cu ochii”, acum preşedintele spune că soluţia politică pe care a ales-o l-a dezamăgit şi pe el.
Şase luni i-au trebuit preşedintelui Traian Băsescu până să se dezică de aducerea PSD la guvernare alături de PDL. Tot atât cât i-a luat şi în 2005 să regrete numirea lui Călin Popescu-Tăriceanu ca prim-ministru.
Dacă, în decembrie, noul guvern era “un vis văzut cu ochii”, luni, la ambasada din Paris, şeful statului s-a declarat “dezamăgit” de propria decizie de a aduce PSD lângă PDL. „Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi v-am dezamăgit. Vreau să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi”, şi-a început el seria mărturisirilor, fără a aştepta vreo întrebare. Audienţa, aproape 500 de români din Paris, susţinători de notorietate ai dreptei.
Diaspora a primit şi explicaţia: criza, noul adversar declarat al lui Băsescu pentru prezidenţiale. “Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România, împingând-o în instabilitate politică”, a încercat preşedintele să recâştige nemulţumiţii pe care i-a chemat la vot pe 7 iunie, la europarlamentare, chiar dacă nu au o opţiune clară.
0 comentarii: to “ Traian Basescu s-a trezit dezamagit din visul cu PSD ”
Trimiteţi un comentariu